Home » D:News » Acordurile Artemis, care vizează inclusiv exploatarea Lunii, semnate de opt state. Rusia și China nu sunt printre ele

Acordurile Artemis, care vizează inclusiv exploatarea Lunii, semnate de opt state. Rusia și China nu sunt printre ele

Acordurile Artemis, care vizează inclusiv exploatarea Lunii, semnate de opt state. Rusia și China nu sunt printre ele
Credit foto: NASA
Publicat: 16.10.2020

Administrația Națională de Aeronautică și Spațiu (NASA) a anunțat primii semnatari ai Acordurilor Artemis, un set de principii care vor ghida viitoarele activități spațiale între națiunile care doresc să exploreze Luna și nu numai.

Primele opt semnatare ale Acordurilor Artemis sunt Statele Unite, Australia, Italia, Canada, Japonia, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite și Regatul Unit. Cele opt țări vor lucra împreună în cadrul Programului Artemis al NASA, al cărui scop este de a „aseleniza prima femeie și următorul bărbat pe Lună, până în 2024”.

„Artemis va fi cel mai larg și cel mai divers program internațional, din istorie, de explorare a spațiului de către oameni”, a declarat administratorul NASA, Jim Bridenstine, într-un comunicat transmis recent. În opinia lui, acordurile vor fi „vehiculul” pentru a crea o coaliție globală de națiuni.

Bridenstine a mai spus că semnarea acordului marchează unirea dintre NASA și partenerii ei pentru explorarea Lunii și va crea principiile care vor duce la un „viitor sigur, pașnic și prosper în spațiu”, notează Science Times.

Ce prevăd Acordurile Artemis

Documentul Acordurilor Artemis prezintă „principiile cooperării în explorarea civilă” a Lunii, a lui Marte, precum și a cometelor și asteroizilor. NASA subliniază rolul cheie al partenerilor săi internaționali în atingerea prezenței „durabile și robuste” a omenirii pe suprafața lunară.

La începutul acest an, agenția și-a făcut publice planurile de a stabili acordurile, care vor implementa înțelegeri bilaterale pentru a stabili responsabilitățile fiecărei părți, inclusiv explorarea și schimbul de date.

În anunțul de săptămâna aceasta, NASA a mai precizat că acordurile „întăresc și pun în aplicare” Tratatul privind spațiul cosmic din 1967.

Acordurile Artemis consolidează Tratatul privind spațiul cosmic

Cunoscut sub numele de Tratatul privind principiile care guvernează activitatea statelor în materie de explorare și utilizare a spațiului cosmic, inclusiv a Lunii și celorlalte corpuri cerești, acordul tripartit dintre SUA, Marea Britanie și apoi Uniunea Sovietică a crescut repede, ajungând să includă 110 țări, în iunie 2020.

Unul dintre principalele puncte ale Tratatului privind spațiul cosmic din 1967 este interzicerea utilizării spațiului cosmic pentru a stoca sau lansa arme nucleare.

Printre dispozițiile consolidate de acordurile Artemis se numără Convenția de înregistrare, care impune părților interesate să dezvăluie detalii despre lansarea și specificul misiunii fiecărui proiect spațial. Un altul este Acordul privind salvarea astronauților, care prevede că toate statele membre iau toate măsurile posibile pentru a salva și sprijini astronauții aflați în primejdie și, dacă este posibil, să-i readucă acasă, pe Pământ.

NASA a identificat, de asemenea, principiile acordurilor, inclusiv explorarea pașnică, transparența, dezvăluirea datelor științifice, conservarea patrimoniului și deșeurile orbitale, care impun statelor membre „să se angajeze în planificarea eliminării în siguranță a deșeurilor”.

Agenția spațială a SUA a mai precizat că speră că și alte țări se vor alătura ca semnatare ale acordurilor, punctând eforturile sale continue de a colabora cu țările internaționale.

În anunțul făcut, NASA nu a menționat nimic despre exploatarea suprafeței selenare, mai exact mineritul pe Lună, unul dintre obiectivele proiectului Artemis.

Acest anunț a venit după ce șeful Roscosmos, Dmitry Rogozin, a declarat că este puțin probabil ca Rusia să se alăture proiectului Lunar Gateway, o stație spațială care ar urma să fie poziționată pe orbita Lunii pentru a sprijini viitoarele misiuni de explorare spațială. Nici China, una dintre marile puteri spațiale, nu s-a alăturat proiectului Artemis.

Vă recomandăm să citiți și:

Momentul în care NASA a testat propulsorul rachetei care va trimite oamenii pe Lună, în viitoarele misiuni Artemis

Anunțul șefului NASA după ce Rusia a refuzat să se alăture programului Artemis, de explorare a Lunii

Astronauții misiunii Artemis vor explora Luna la pas

NASA colaborează cu universităţile pentru a crea tehnologia pentru misiunile Artemis

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?